Încet, dar sigur, Oțelul Galați își definitivează campania de transferuri. Încă doi fotbaliști, un algerian și un român și-au depus semnăturile pe contracte și au ajuns sub comanda lui Selymeș în cantonamentul din Poiana Brașov.
În vârstă de 26 de ani, îi împlinește pe 27 ianuarie, mijlocașul algerian Jugurtha Hamroun a mai evoluat în trecut în Franța, la Guingamp, în Bulgaria, la Cernomoreț Burgas și în Turcia, la Karabukspor.
Celălalt fotbalist nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cariera lui Emil Dică numără echipe precum FC Argeș, Pandurii Târgu Jiu, Internațional Pitești, CS Mioveni, Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, Skoda Xanthi, Lokomotiv Astana și Rapid în mai multe rânduri. „Pe Dică l-am avut la Rapid. E jucător de cupe europene, fotbalist care poate face oricând diferența în timpul meciului”, l-a caracterizat directorul de imagine Lucian Ionescu pe fostul mijlocaș al vișiniilor.
Jugurtha Hamroun a semnat vineri în București contractul cu Oțelul și va urca în Poiana Brașov
Algerianul Hamroun a câștigat Cupa Franței cu Guingamp în 2009 și a fost coechipier cu Florin Cernat în Turcia, la Karabukspor, unde a evoluat până vara trecută, când s-a transferat în țara natală, la JS Kabylie.
Conform surselor din cadrul clubului, Solomou, Hamroun și Dică au semnat contracte valabile pe un an și jumătate.
Astfel, de la sfârșitul turului Ligii 1 până acum Oțelul a efectuat șapte achiziții: mijlocașii Sanaa Altama, Emil Dică, Hamroun, Laurențiu Cătălin Iorga, fundașii Solomou și Mahamadou Sissoko și atacantul Yulu-Maton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER